O persoană a murit și alte 20 au fost rănite la un festival din Chicago după ce un cort a fost smuls de vânt, în timpul unei furtuni, și s-a prăbușit peste o parte a participanților.
Șeful poliției din Wood Dale, Mike Rivas, spune că trei persoane au suferit răni grave și alte 17 minore, beneficiind de îngrijiri medicale atât la fața locului, cât și la spital, scrie Mediafax.
“Oamenii căutau să se adăpostească sub cort, când acesta s-a prăbușit”, a spus Rivas. Acesta a adăugat că festivalul a fost anulat.
Festivalul se desfășoară pe parcursul a patru zile și include evenimente muzicale și culinare. Potrivit unui membru al consiliului local, în noaptea de sâmbptp se aflau circa 5.000 de persoane.