Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 170 din 29.06.2015 – privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al apărării împotriva incendiilor, prin publicarea acesteia în Monitorul Oficial, Partea I nr. 484 din 02.07.2015, au fost aduse modificări semnificative în ceea ce priveşte valoarea / cuantumul sancţiunilor contravenţionale aplicate pentru nerespectarea normelor de apărare împotriva incendiilor.
Dintre acestea, se poate menţiona că, până acum, valoarea minimă a sancţiunilor contravenţionale prevăzută de Legea nr. 307 din 12.07.2006 – privind apărarea împotriva incendiilor – era cuprinsă între 100 şi 500 de lei, iar valoarea maximă era cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei.
Urmare a modificărilor şi completărilor aduse de Legea nr. 170 din 29.06.2015, valoarea minimă a sancţiunilor contravenţionale a urcat la intervalul cuprins între 500 şi 1.000 lei, iar valoarea maximă a urcat între 30.000 şi 100.000 lei.
Spre exemplificare, sancţionarea neregulii de „punere în funcţiune a unei construcţii fără deţinerea autorizaţii de securitate la incendiu – pentru acele construcţii care intră sub incidenţa acestei obligaţii”, conform Legii nr. 307din 12.07.2006 neregula era sancţionată contravenţional cu amendă cuprinsă între 2.500 şi 5.000 de lei. La momentul actual, prin efectul Legii nr. 170 din 29.06.2015, neregula se sancţionează cu amendă cuprinsă între 20.000 şi 50.000 de lei.
Cea mai aspră sancţiune prevăzută de Legea nr. 170 din 29.06.2015 este stipulată la art. 44, pct. VI, adică „amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei şi oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor – ca sancţiune contravenţională complementară”, şi se aplică pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie, neasigurarea stabilităţii elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi, potrivit criteriilor stabilite prin hotărâre de guvern.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, ca instituţie specializată în protecţia oamenilor, bunurilor şi mediului în faţa efectelor situaţiilor de urgenţă, solicită tuturor deţinătorilor de obiective ce se supun procesului de avizare / autorizare din punct de vedere al securităţii la incendiu, să ia măsurile urgente ce se impun pentru a intra în starea de legalitate.