Asociația Casa de Ajutor Reciproc Învățământ Fălticeni I.F.N. anunță dezvoltarea punctului de lucru din Moldoviţa.
În contextul unei rate reduse de ocupare (aproximativ 60%) şi a unei rate mari a sărăciei (40.4% din populaţia României era, în 2014, expusă riscului de sărăcie), Asociația Casa de Ajutor Reciproc Învățământ Fălticeni I.F.N. vine în sprijinul persoanelor vulnerabile, prin asigurarea accesului la servicii financiare adecvate şi la educaţie financiară şi antreprenorială.
Faţă de împrumuturile acordate de alte instiţutii financiare, Casa de Ajutor Reciproc răspunde cerinţelor sociale, prin dezvoltarea unor forme alternative de finanţare a solidarităţii.
Casa de Ajutor Reciproc Învățământ Fălticeni I.F.N. acordă următoarele împrumuturi:
– împrumut tradiţional, cu dobândă de plata de 7,2%/an, din suma împrumutată;
– împrumut tradiţional, garantat cu propriul fond social tradiţional al membrului CAR, cu dobândă de plată de 3,6%/an din suma împrumutată;
– împrumut opţional, în funcţie de suma împrumutată, rambursat într-o perioadă de până la 5 ani, pentru sumele de până la 15.000 de lei, şi de până la 6 ani, pentru împrumuturi cuprinse între 15.001 – 25.000 de lei.
– împrumuturi de nevoi personale, garantate cu ipotecă, pentru suma maxima de 100.000 de euro.
Casele de ajutor reciproc sunt instituţii financiare nebancare (I.F.N.), fără scop patrimonial, organizate în vederea sprijinirii şi întrajutorării financiare a membrilor asociaţi. În cazul acestora, membrii primesc ajutor financiar reciproc şi microcredite pentru dezvoltarea activităţilor generatoare de venit sau pentru uz personal, încurajarea economisirii pentru familiile cu venituri mici – ajută la prevenirea şi abordarea tuturor aspectelor excluziunii – sărăcie, venituri mici, lipsa locurilor de muncă şi mai ales a cauzelor acestora – lipsa educaţiei financiare şi a creditului accesibil, oferindu-le sprijin în gestionarea adecvată a bugetelor, combaterea supra-îndatorarii şi a efectelor unor practici de creditare iresponsabile social, şi, eventual, finanţare pentru ocuparea pe cont propriu.
Proiectul ICAR este implementat de către Uniunea Naţională a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor din România, alături de 27 de parteneri, şi are drept scop înfiinţarea unui număr de 9 C.A.R. şi dezvoltarea activităţii a 17 puncte de lucru ale unor C.A.R. partenere, bazate pe modele de succes la nivel European – uniunile de credit şi organizaţiile de micro-finanţare. În plus, se are în vedere, crearea a 36 de noi locuri de muncă, din care 24 dedicate persoanelor provenite din grupurile vulnerabile din regiunile: Bucureşti, Sud-Muntenia, Sud-Est, Vest, Centru, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Est. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, axa prioritară: 6. “Promovarea incluziunii sociale”, domeniul major de intervenţie: 6.1. „Dezvoltarea economiei sociale”.
Mai multe detalii detalii despre proiect şi despre incluziunea financiară se găsesc la www.uncar.ro.
Persoană de contact este Raluca Simbotin, expert comunicare ICAR, raluca.simbotin@fdsc.ro, telefon 0758 231 012.