full screen background image

Primarul Sucevei atrage atenția asupra semnării documentelor de investiții europene

lungu 2603 2     Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, atrage atenția asupra procedurilor de semnare a documentelor de finanțare europene, pe care le consideră “greoaie”.

De asemenea, ghidurile de investiții trebuie “mult simplificate”, iar pe cererile de plată ar trebui să apară și alte semnături din partea instituției, în afară de cea a primarului.

După ședința Asociațiilor municipiilor din România, Lungu a precizat că pe documentele de finanțare trebuie să semneze măcar directorul economic sau managerul de proiect.

Lungu: “Noi, astăzi, semnăm câte un sac de documente şi culmea este că, dacă la alte documente care ies din Primărie, noi contrasemnăm, la aceste documente de decontare la Uniunea Europeană semnăm singuri. Şi, mai mult decât semnăm, dăm declaraţii pe proprie răspundere că toată documentaţia, în conformitate cu Codul Penal, cu falsul în declaraţii, este în ordine. La noi, mai lucrează încă 30 de oameni pe aceste documentaţii. Dar după cum e făcut Ghidul, după proceduri, la final semnează doar primarul şi dă declaraţie că documentele sunt în ordine. Nu poate fi responsabilitatea totală a primarului, care, de multe ori, semnează “ca primarul”, pentru că nu poate verifica un sac de documente.”

comments

comments