full screen background image

Despre “CrossFit”, cu Ovidiu Sfetcu, directorul Sport Center Suceava

Dimineti Animate sfetcu     Matinalii Viva FM s-au ”antrenat” din nou, marţi dimineaţă, alături de directorul “Sport Center” Suceava, Ovidiu Sfetcu.

Aceştia au vorbit, în special, despre antrenamentul CrossFit!

CrossFit este un program de fitness, în sistem circuit, care are ca scop dezvoltarea puterii, musculaturii şi îmbunătăţirea condiţiei fizice, având la bază mişcări funcţionale executate la intensitate mare.

Exerciţiile variază de la mişcări de bază, cum ar fi flotări, genuflexiuni, tracţiuni, fandări, alergare, sărituri etc., la mişcările foarte tehnice şi cu grad de dificultate ridicat, cum ar fi  mişcările de gimnastică, care chiar ne pun la încercare capacităţile fizice, însă ne vor şi ajuta să le îmbunătăţim semnificativ.

Aceste exerciţii sunt complet naturale şi vom descoperi ca le utilizăm în mod regulat în mişcările zilnice, deci, se poate spune că acest antrenament este oarecum funcţional.

Acest lucru nu numai că ne ajută să ne dezvoltăm un fizic tonifiat armonios, dar, totodată, acesta va fi şi sănătos.

Toate exerciţiile se pot adapta pentru a se potrivi nivelului actual de fitness la care ne aflăm.

Toata lumea porneşte de la ceea ce poate face deja, pentru ca, mai apoi, să poată lucra, progresând.

Detaliile despre antrenamentul CrossFit le aflaţi dacă ascultaţi interviul din cadrul emisiunii ”Dimineţi Animate”!

0:00

comments

comments