Militari de la subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Suceava, au intervenit, duminică, cu cinci autospeciale şi o motopompă, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Simion J., din comuna Mănăstirea Humorului.
La sosirea echipajelor, focul se manifesta violent la anexele gospodăreşti, construcţii din lemn, cu învelitori din azbest şi draniţă, existând pericolul de propagare la casa de locuit şi la gospodăria învecinată.
Salvatorii au reuşit să scoată un cal din adăpostul de animale, înainte ca acesta să fie înghiţit de foc.
Incendiul a fost anunţat, prin 112, la ora 16:19 şi lichidat la ora 19:12.
Au ars adăpostul de animale, pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi, magazia de unelte şi utilaje agricole, pe 160 de metri pătraţi, o magazie şi un atelier, construcţie corp comun, pe 80 de metri pătraţi, şi circa o tonă de fân.
Flăcările au degradat mai multe bunuri, respectiv un plug, o cositoare, un tractor, un scuter şi două drujbe.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii militari au salvat casa proprietarului şi gospodăria învecinată.