full screen background image

Finalizarea Cetății de Scaun a Sucevei, amânată cu două luni

Cetatea de Scaun     Finalizarea Cetății de Scaun a Sucevei a fost amânată cu două luni, până în octombrie.

Motivul principal este că acțiunea de cosmetizare a zidurilor vechi nu a fost inclusă în finanţarea europeană, iar pentru ca recepţia să poată fi făcută mai trebuie realizate lucrări de 1 milion și jumătate de lei, necuprinse în proiect.

Șeful de șantier, Doru Ghiaţă, a precizat că starea zidurilor vechi impunea refacerea pe o suprafață de 4.000 de metri pătrați, pentru a se încadra în imaginea întregului proiect.

Investițiile realizate de asocierea firmelor General Construct, Loial, Restaco şi Grup Corint vor trebui acoperite din fondurile Consiliului Județean.

Refacerea cetății cu o vechime de 6 secole se realizează în baza unui proiect cu fonduri europene de 10,5 milioane de euro.

Pe lângă întărirea versantului nordic, cetatea a fost înălțată, interioarele reamenajate, iar obiectivul a fost dotat cu un sistem modern de iluminat.

comments

comments