Bulevardul George Enescu este din nou închis pe jumătate circulației.
Acum, se circulă, în condiţii de maximă aglomeraţie, doar pe sensul de mers de la magazinul Lidl spre magazinul Centrul de Calcul.
Lucările vor continua până sâmbătă seara.
Muncitorii de la societatea “Victor Construct” toarnă primul strat de asfalt pe artera modernizată cu fonduri europene.
Viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi, a făcut apel la localnici “să dea dovadă de înțelegere”, pentru a permite derularea normală a lucrării.
Harşovschi: “Asfaltarea pe bulevardul George Enescu se va face pe un singur sens, într-o primă fază. Apoi, se va restricţiona şi se va reveni pe celălalt sens. Termenul de realizare a lucrării este de joi, până sâmbătă seara, spre noapte, pentru acest prin strat suport, care, până la urmă, nu necesită o fineţe extraordinară. Peste el, se pune acel geogril şi urmează stratul de uzură, pentru care va trebui o mai mare atenţie şi un trafic restricţionat mai mult. Oamenii din zonă trebuie să înţeleagă că aceste lucruri se fac pentru ei. Mulţi suceveni vin cu rugămintea să se toarne asfaltul noaptea, dar vedem şi noi că ei nu sunt în stare să toarne ziua asfalt.”
Închiderea parţială a bulevardului George Enescu a creat blocaje în trafic și în alte zone ale Sucevei.