Premierul Victor Ponta este de părere că, dacă Liviu Dragnea era achitat în dosarul Referendumului, judecătoarele care ar fi dat hotărârea ar fi fost arestate. Declaraţia a făcut-o într-un interviu televizat. Cu aceeaşi ocazie, premierul a precizat că în acest moment România este condusă de o singură putere – cea judecătorească.
Victor Ponta, la România TV: „Vă daţi seama că judecătoarele de la Dragnea, dacă cumva îl achitau cred că erau şi arestate acum. Au dat şi ele un an cu suspendare, dar pentru noi e un lucru nedrept pentru că nu doar noi, ci şi PNL a fost cu noi la suspendare. Sigur că e o stare de nemulţumire pentru că e o nedreptate care ni se face”.
Premierul consideră că Justiţia are prea multă putere în România.
Victor Ponta, la România TV: „Eu cred că în acest moment există o singură putere, iar noi ceilalţi – Parlament, Guvern, preşedinte – facem şi noi ce putem”.
Liviu Dragnea a fost condamnat în dosarul Referendumului la un an de închisoare cu suspendare pentru fraudarea votului de la consultarea populară din 2012 privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu. După ce a aflat sentinţa, Liviu Dragnea a anunţat că se retrage din funcţia de ministru al Dezvoltării şi din fruntea PSD.
Liviu Dragnea, declara pe 27 mai: „Nu am de gând nici să mă evapor, nici să fug din partid. Rămân în continuare la dispoziția partidului”.
Oficial, Liviu Dragnea a renunţat la funcţia de preşedinte executiv al PSD. Victor Ponta a anunţat, însă, că social-democratul va coordona şi pe viitor partidul, pentru că toţi colegii îl consideră nevinovat, deşi a fost condamnat de instanţă.