Un număr de 18 persoane au fost trimise în judecată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Ploiești în dosarul Romprest, care vizează fapte de evaziune fiscală, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat, anchetatorii dispunând disjungerea cercetărilor față de omul de afaceri Florian Walter, care a dispărut, fiind dat în urmărire.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, pe rolul Tribunalului Prahova a fost înregistrat, la data de 29 mai, dosarul având ca obiect “constituirea unui grup infracțional organizat”, în care 18 persoane au calitatea de inculpat, iar SC Compania Romprest Service SA, controlată de Florian Walter, apare ca parte responsabilă civilmente, primul termen fiind stabilit pentru data de 2 iunie.
Șeful DIICOT Ploiești, Ionuț Botnaru, a declarat pentru AGERPRES că cercetările au fost disjunse față de omul de afaceri Florian Walter, care se sustrage urmăririi penale, fiind dat în consemn la frontieră în data de 6 mai, iar ulterior instanța dispunând emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele său.
Printre cei 18 inculpați trimiși în judecată în acest dosar se află și unul dintre finanțatorii FC Petrolul Ploiești, Nicolae Capră, soția sa, Cristina, având calitatea de martor în acest dosar.
Nicolae Capră, aflat în arest preventiv, și soția sa au fost trimiși în judecată în luna decembrie a anului trecut, alături de alte 14 persoane, între care Daniel Capră, finanțatorul principal al Petrolul Ploiești, și directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15,4 milioane de euro.
Omul de afaceri Florian Walter este acuzat că a pus bazele unui grup infracțional organizat, format din 23 de persoane, care a desfășurat, în perioada 2012 — 2014, operațiuni financiare din sfera evaziunii fiscale și a spălării banilor, utilizând ca mod de operare reducerea artificială a profitului impozabil și TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăți și utilizarea de societăți comerciale tip fantomă, pentru realizarea operațiunilor ilicite.
Potrivit DIICOT, Walter a inițiat și a coordonat aceste circuite financiare pe mai multe paliere, ce au avut drept scop înregistrarea în contabilitatea societății Compania Romprest Service SA București a achizițiilor, de la diverse societăți comerciale, utilizate exclusiv pentru emiterea de facturi.
După înregistrarea în contabilitatea societății a facturilor aferente achizițiilor fictive, sumele consemnate în documentele respective erau virate, inițial, în conturile societăților fantomă emitente, ulterior fiind transferate în conturile altor societăți comerciale de tip fantomă, fiind retrase în numerar și preluate de Florian Walter, în vederea utilizării în scopuri proprii.
Prejudiciul produs bugetului consolidat al statului prin activitatea infracțională a grupului coordonat de Florian Walter este în valoare totală de 4.500.000 de euro, reprezentând impozitul pe profit și a taxei pe valoarea adăugată, la care se adaugă suma de 60.494.600 lei (echivalentul a 14.000.000 de euro) supusă procesului de reciclare.
În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii până la concurența sumei de 18 milioane de euro reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunilor.