Aproximativ 12.000 de militari, 250 de avioane și elicoptere, precum și aproape 700 de unități de armament și tehnică militară participă în aceste zile la exerciții militare de amploare în Districtul Militar Central al Federației Ruse, a anunțat Ministerul rus al Apărării, citat de Interfax.
Aceste exerciții, neanunțate anterior, au fost ordonate de președintele rus Vladimir Putin pentru verificarea capacității de luptă a forțelor armate ruse.
”În cadrul verificării inopinate a capacității de luptă, unități de aviație și de apărare antiaeriană din Districtul Militar Central, precum și unități de armament și tehnică militară, participă la exerciții în vederea aducerii lor la o pregătire de luptă maximă”, se precizează într-un comunicat al ministerului amintit.
Districtul Militar Central își are comandamentul la Ekaterinburg și se întinde din Siberia până la vest de Munții Ural.