full screen background image

Suceava se înscrie în cursa pentru „Capitala antreprenoriatului românesc”

Municipiul Suceava va participa la competiţia „Capitala antreprenoriatului românesc”, proiect derulat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii în colaborare cu Asociaţia Municipiilor din România (AMR).

Primarul Ion Lungu spune că proiectul a fost lansat, săptămâna trecută, la Constanţa, în cadrul şedinţei Comitetului Director al AMR.

Este vorba despre o competiţie între municipiile care au o viziune antreprenorială de excepţie, indiferent de dimensiunea şi gradul de prosperitate.

Municipiul care va prezenta planul de acţiune „cel mai performant şi orientat spre viitor” va fi distins cu titlul de „Capitala antreprenoriatului românesc 2019”, titlul care va fi deţinut timp de 1 an.

La analiza dosarelor de candidatură se va lua în calcul atât situaţia mediului antreprenorial, cât şi propunerile de îmbunătăţire a acestuia la nivel local.

Printre criteriile de departajare se numără infrastructura de business; existenţa unor programe de susţinere a antreprenoriatului; nivelul atragerii de companii valoroase; existenţa unor scheme locale de ajutor de minimis pentru antreprenori, cât şi numărul de branduri româneşti existente în municipiu.

De asemenea, se va ţine cont de existenţa incubatorului de afaceri sau a parcului industrial; numărul de firme pe cap de locuitor; volumul noilor afaceri lansate; întrunirile periodice ale reprezentanţilor autorităţilor locale cu cei ai mediului de afaceri, precum şi existenţa parteneriatului public privat.

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava:

comments

comments