Liviu Dragnea a anunțat vineri că a demisionat din funcția de ministru al Administrației Publice și Dezvoltării Regionale și a adăugat că luni își va depune demisia și din funcția de președinte executiv al PSD.
“Așa cum am mai spus în permanență, mă consider nevinovat. Cu toate astea, am luat act de decizia instanței de astăzi și i-am prezentat prim-ministrului demisia din funcția de ministru al Dezvoltării. De asemenea, l-am informat că luni va fi pe masa
Biroului Permanent Național mandatul meu de președinte executiv. Recunosc că nu înțeleg care a fost sau care va fi motivarea deciziei de astăzi, este o decizie pe care o respect, e o decizie a instanței. În schimb, rămân valabile întrebările pe care mi le-am pus: cum se mai poate face campanie în România, în condițiile în care prezența la vot poate fi considerată folos necuvenit”, a spus Dragnea la sediul central al PSD.
În opinia acestuia, “există un precedent periculos” pentru oricine dorește să facă acum campanie electorală la orice nivel, precedent care “poate afecta democrația și libertatea partidelor politice de a îndemna oamenii să vină la vot.
“Și poate apărea în mentalul colectiv că prezența la vot poate fi ceva greșit sau condamnabil”, a afirmat Dragnea.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-au condamnat vineri pe ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul “Referendumul”, cu un termen de încercare de trei ani.
Ceilalți 74 de inculpați din dosar au fost fie achitați, fie condamnați la închisoare cu suspendare.
Decizia nu este definitivă.