full screen background image

Protest pentru Pădurile și Apele din România, pe 9 mai, la Suceava

protest paduri      Sâmbătă, 9 mai, în mai multe oraşe din ţară, inclusiv în Suceava, va avea loc primul protest major împotriva despăduririlor abuzive, care au lăsat România, în numai câţiva ani, cu mai puţin de jumătate din suprafaţa împădurită pe care o avea în 1989.

Situaţia este cu atât mai gravă cu cât în România există jumătate din suprafaţa totală de pădure virgină din Uniunea Europeană, iar la nivelul clasei politice există numai complicitate cu beneficiarii despăduririlor abuzive.

Bogdan Jurescu, fondatorul revistei “Călătorie în natură”, cea care organizează acţiunea de la Suceava, a spus că, prin protest, se va cere şi interzicerea microhidrocentralelor și fracturării hidraulice, cât și combaterea poluării și braconajului atât pe apele, cât și în pădurile României.

Manifestarea se va desfăşura sub sloganul “Fii tu însuți schimbarea pe care vrei să o vezi în jurul tău!”

Protestul va avea loc sâmbătă, 9 mai, la ora 16, în Parcul Central Suceava, zona de vizavi de Prefectura Suceava.

Mitinguri sunt programate și Bucureşti, Alba-Iulia, Braşov, Cluj, Focșani, Iași, Ploiești, Oradea, Sibiu, dar și la Viena, Paris sau Montreal.

comments

comments