full screen background image

Primarul municipiului Iaşi se întoarce la muncă

gheorghe nichita     Primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, şi Adina Samson, fosta sa iubită şi şef serviciu în cadrul primăriei, se întorc astăzi la muncă, după scandalul de săptămâna trecută.

Edilul a fost reţinut pentru că le-ar fi cerut poliţiştilor să monitorizeze mai multe persoane, printre acestea fiind şi Adina Samson. Acum, Gheorghe Nichita este cercetat sub control judiciar.

Edilul din Iaşi se întoarce de astăzi la biroul din cadrul primăriei. El nu are voie să părăsească ţara şi trebuie să meargă periodic la poliţie.

Duminică, în urma unei întâlniri a comitetului județean executiv, adversarii politici i-au cerut demisia pe motiv că, prin acţiunile sale, acesta a influenţat negativ imaginea primăriei și a orașului.

La 30 aprilie, procurorii anticorupţie l-au ridicat pe primarul Iaşului de la vila sa din Copou şi l-au dus direct la sediul DNA din Capitală. Acolo, după audieri care au durat şapte ore, aceştia l-au reţinut pentru suspiciunea de abuz în serviciu.

Motivul: Gheorghe Nichita s-ar fi folosit de angajaţii Poliţiei Locale pentru a o monitoriza şi urmări pe Adina Samson. Aceasta este şef serviciu în cadrul instituţiei publice, dar şi fosta iubită a edilului.

Gheorghe Nichita este primarul Iaşului de 12 ani.

comments

comments