full screen background image

Etniile din România s-au întâlnit la Suceava, în cadrul “Cupei Interetnice Bucovina”

cib1     Timp de două zile, municipiul Suceava a fost capitala minorităţilor etnice, zeci de tineri întrecându-se în activităţi artistice şi sportive, la cea de-a XII-a ediţie a “Cupei Interetnice Bucovina”.

Gândită inițial ca o activitate a minorităților etnice de la nivelul județului Suceava, aceasta s-a extins, de-a lungul anilor, și către minorități etnice din țară sau invitați din străinătate.

Anul acesta, participanții au făcut parte din rândul minorităților etnice din Bucovina (ucrainieni, poloni, germani, romi, rusi-lipoveni, armeni, italieni, evrei, maghiari), invitați ai comunităților etnice armene și italiene din Iași, ai maghiarilor din Toplița, ai turco-tătarilor musulmani din Constanța dar și invitații, de acum tradiționali, din Ucraina și Republica Moldova.

Compeţiţia a debutat sâmbătă, 2 mai, la Balonul Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava, preşedintele Asociaţiei Judeţene Sportul pentru Toţi, Mihai Androhovici, declarând că evenimentul este unul în care cultura şi sportul se îmbină plăcut.

După deschiderea festivă, băieţii s-au întrecut la un turneu de fotbal, iar fetele s-au confruntat, în sala de atletism a Clubului Sportiv Municipal Suceava, la kin-ball, badminton, tir cu arcul, boccia, tenis de masă şi fitness-aerobic.

Seara, comunităţile etnice şi-au prezentat costumele tradiţionale, în cadrul unui spectacol, punând în scenă dansuri, cântece şi poezii încărcate de o moştenire culturală unică.

Surprizele serii au fost tenorul Sorin Ursan şi interpretul Eduard Hanuseac.

Duminică dimineaţă, participanţii la Cupa Interetnică, au continuat întrecerea cu un concurs de căţărare şi escaladă.

Toţi participanţii au fost premiaţi cu materiale sportive.

Organizatorul local al manifestărilor a fost Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi, cu ajutorul partenerilor Clubul Sportiv Municipal Suceava, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava şi Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava.

Toate manifestările s-au realizat cu sprijinul oferit de Primăria Municipiului Suceava, Consiliul Local al Municipiului Suceava şi Ferederaţia Română Sportul pentru Toţi.

comments

comments