full screen background image

Bărbat din Boroaia spitalizat, după ce a fost lovit de un consătean

ambulanta suceava     Agenţii Postului de poliție Boroaia au fost sesizați, marţi, la 01.33, despre faptul că un bărbat, de 39 de ani, din localitate, a fost internat la spital, fiind victima unei agresiuni.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, luni, în jurul orelor 19.00, bărbatul a plecat de la domiciliu pentru a cumpăra motorină.

Victima s-a reîntors în jurul orelor 00.15, prezentând leziuni, ca urmare a unui conflict spontan, avut cu un bărbat, de 46 de ani, din localitate, care l-a lovit cu un obiect contondent.

Victima a fost transportată cu ambulanța la spital, pentru investigații medicale de specialitate.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe, iar în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale, se va dispune procedural.

comments

comments