Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, prin Serviciul Resurse Umane, efectuează recrutări în perioada 21.04. – 29.05.2015, pentru instituţiile de învăţământ superior din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care formează ofiţeri de poliţie, Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” Bucureşti şi instituţiile de învăţământ din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, care formează specialişti, potrivit nevoilor M.A.I., conform actelor normative în vigoare, respectiv 21.04 – 07.08.2015, pentru şcolile postliceale din cadrul M.A.I..
Pentru a participa la concursul de admitere în instituțiile de învățământ care pregătesc personal în beneficiul Ministerului Afacerilor Interne, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii legale de recrutare:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apte din punct de vedere medical, fizic şi psihic; aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne/comisiile şi subcomisiile de concurs, ca urmare a examinării medicale, verificării îndeplinirii criteriilor antropometrice, existenţei semnelor/tatuajelor neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară, verificării aptitudinilor fizice şi, respectiv, evaluării psihologice, potrivit baremelor şi/sau criteriilor aplicabile;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi, iar în cazul candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale M.A.I., să îi împlinească în cursul anului în care participă la concurs;
f) să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diploma sau adeverinţă din care să rezulte faptul că au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
h) să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
i) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
j) nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
k) îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 10 alin (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;
l) îndeplinesc criteriile specifice pentru ocuparea prin concurs a funcţiei publice cu statut special.
(2) Criteriile specifice pentru recrutarea candidaţilor sunt următoarele:
a) să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concursul de admitere, pentru candidaţii pe locurile destinate formării iniţiale a personalului militar (pentru instituțiile de învățământ ale M.Ap.N. și pentru Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă ”Pavel Zăgănescu” Boldești);
b) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 8,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
c) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ;
d) să aibă înălţimea de minimum 1,65 m bărbaţii şi 1,60 m femeile; candidaţii pentru instituţiile de formare a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie de frontieră pentru specializarea marină trebuie să aibă înălţimea de minimum 1,60 m.
În situaţia în care candidaţii au mai urmat o formă de pregătire similară, cu suportarea cheltuielilor de la bugetul de stat, în conformitate cu art. 142 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, vor achita contravaloarea serviciilor de şcolarizare de care au beneficiat anterior cu finanţare de la bugetul de stat.
Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0230/203112.