full screen background image

Gabriel Oprea, de Ziua Forțelor Terestre: România are astăzi cele mai importante garanții de securitate

gabriel oprea     Ministrul de Interne Gabriel Oprea a declarat miercuri, cu ocazia Zilei Forțelor terestre ale Armatei române, că țara noastră are în acest moment cele mai importante garanții de securitate, făcând parte din NATO, cea mai importantă alianță militară din lume.

”Ne cinsitm eroii și onorăm militarii care fac parte din cel mai reprezentativ corp al Armatei române, Forțele terestre. Cei care ne-au fost camarazi, prieteni sau colegi nu vor fi uitați niciodată, este o obligație sacră de a nu lăsa pe nimeni în urmă, indiferent de sacrificii. România are astăzi cele mai importante garanții de securitate. Suntem parte a celei mai importante alianțe militare. Împartășim valorile libertății, securității și justiției. Primul și cel mai important ideal al României, asumat ca membră a NATO este solidaritatea”, a declarat Gabiel Oprea.

”România și-a asumat responsabilități importente în cei 11 ani de când suntem parte a NATO, în teatrele de operațiuni din Irak și Afganistan, în lupta cu amenințările teroriste. Trebuie să ne adaptăm la noile amenințări, ajustând permanent resursele pe care le avem, pentru a face față acestor schimbări. (…) Am încredre deplină în profesionalismul și capacitățile miliarilor noștri, demonstrate în acțiunile Armatei”, a mai spus ministrul de Interne.

comments

comments