Consilierii locali suceveni au reuşit, marţi, după cea de-a treia încercare, să decidă operatorul provizoriu de salubrizare menajeră, până la organizarea licitației.
Asta după ce sâmbătă și luni nu s-a luat nici o hotărâre, mai întâi din cauza absențelor și, apoi, prin vot negativ.
Cu 17 voturi “pentru”, consilierii suceveni au hotărât ca gunoaile din localitate să fie strânse de asocierea de firme “Diasil” – “Florconstruct”.
Acest lucru este necesar pentru că sâmbătă 18 aprilie, la ora 24.00, a expirat contractul cu “Rosal”, iar Primăria desemnase firmele “Diasil” și “Florconstruct” să continue activitatea, în urma evaluării ofertelor.
Numai că “Rosal” nu s-a mulțumit cu această decizie și a înaintat contestație, care va fi soluţionată pe 2 iunie.
În luna iunie, va fi organizată şi lictaţia pentru desemnarea operatorului de salubrizare menajeră în municipiul Suceava.