full screen background image

Ofiţeri şi subofiţeri înaintaţi în grad, de Ziua Jandarmeriei Române

gradj1     Jandarmeria Română sărbătoreşte, la 3 aprilie, 165 de ani de când a fost semnat actul de înfiinţare al instituţiei de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, document care prevedea faptul că Jandarmeria “este o putere înfiinţată pentru a priveghea siguranţa publică, ţinerea bunei rânduieli şi aducerea la împlinire a legilor”, executarea zilnică a unui serviciu ordinar, pe baza regulamentelor sale şi a unui serviciu extraordinar la solicitarea autorităţilor.

Vineri, 3 aprilie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, a avut loc adunarea festivă a cadrelor unităţii, manifestare în cadrul căreia opt cadre militare au fost recompensate de conducerea M.A.I. şi I.G.J.R. pentru modul de îndeplinire a misiunilor şi atribuţiilor de serviciu.

Astfel, au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, doi ofiţeri, de la gradul de maior la gradul de locotenent colonel – lt.col. Lungu Marian Mihai, inspector şef şi lt.col. Căldăruş Traian, ofiţer specialist ordine publică, şi şase subofiţeri, de la gradul de plutonier major, la gradul de plutonier adjutant – plt. adj. Molea Marian (Detaşamentul de Intervenţie Suceava); plt. adj. Grădinaru Ionuţ (Grupa de Ordine Publică Dolhasca); plt. adj. Atănăsoaie Toader (Postul Ordine Publică Montan Vatra Dornei); plt.adj. Iureniuc Petru, plt.adj. Dascălu Virgiliu şi plt.adj. Rîznic Ovidiu (structura de comandament a inspectoratului).

După oficierea unei slujbe religioase, de către preotul militar şi felicitarea cadrelor, activitatea s-a finalizat cu intonarea Imnului Naţional al României.

Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, la nivelul inspectoratului au fost planificate o serie de manifestări specifice.

În ziua de 1 aprilie, cu sprijinul Direcţiei pentru Sport şi Tineret a judeţului Suceava, s-a desfăşurat, ca în fiecare an, Cupa Presei la Tir în Poligonul Mihoveni, activitate la care au participat 29 de jurnalişti.

Sâmbătă, 4 aprilie, începând cu ora 12.00, în zona din faţa Palatului Administrativ Suceava va avea loc Ceremonialul militar de acordare a Drapelului de luptă Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Bogdan Vodă” Suceava, activitate la care sunt invitaţi să participe cât mai mulţi suceveni.

Joi, 9 aprilie, între orele 09.00-14.00, la sediul inspectoratului, situat pe strada Traian Vuia nr. 7 bis şi la sediile detaşamentelor de jandarmi din Fălticeni, Gura Humorului, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei se va organiza “Ziua Porţilor Deschise”, manifestare care se înscrie în Programul “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

comments

comments