full screen background image

Tânăr decedat, după ce a căzut cu maşina în râul Bistriţa

acbis1     Militarii Detaşamentului de pompieri Vatra Dornei au intervenit, luni dimineaţă, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, în cazul unui accident rutier produs pe raza satului Lungeni, oraşul Broşteni, pe DN17B.

Pompierii militari au fost ajutaţi de jandarmi, poliţişti şi lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Broşteni.

La sosirea echipajelor, a fost găsit un autoturism care era răsturnat în albia râului Bistriţa, la o diferenţă de nivel de aproximativ 10 metri, iar în interiorul acestuia se afla o persoană încarcerată.

Salvatorii au asigurat autoturismul şi au creat accesul către victima prinsă între fiarele contorsionate.

Din păcate, pentru tânărul în vârstă de 30 de ani, nu s-a mai putut face nimic, declarându-se decesul.

Maşina avariată a fost scoasă din albie cu ajutorul unei autoplatforme forestiere cu braţ.

comments

comments