full screen background image

3 milioane de lei pentru modernizarea zonei Palatului Administrativ din Suceava

Palatul adminstrativ     Municipiului Suceava i s-a alocat suma de 3 milioane de lei, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală 2014, bani care vor fi folosiţi pentru modernizarea zonei Palatului Administrativ.

Primarul Ion Lungu a declarat că deja a fost făcută comanda pentru dalele de granit, acestea, similare celor chinezeşti folosite la parcările subterane, urmând a fi montate după Paşti.

Proiectul vizează modernizarea infrastructurii stradale urbane, reabilitarea pietonalului şi modernizarea sistemului de iluminat public pe străzile „Ştefan cel Mare”, „Vasile Bumbac”, „Libertăţii” şi pe Aleea Nucului, scopul urmărit fiind creşterea confortului urban pentru locuitorii oraşului, cât şi pentru alţi participanţi la traficul auto şi cel de pietoni.

În faţa Palatului Administrativ, precum şi pe cele două laterale ale imobilului care găzduieşte Consiliul Judeţean şi Prefectura, vor fi montate dale de granit asemănătoare celor de pe esplanada Casei Culturii, în perimetrul din urmă circulaţia maşinilor fiind interzisă.

Intervenţiile auxiliare vor consta în repararea trotuarelor şi intersecţiilor din zonă, schimbarea ramelor şi capacelor de la sistemul de canalizare, trasarea marcajelor rutiere.

Este prevăzută şi înlocuirea a 41 de stâlpi ai sistemului de iluminat public.

comments

comments