Bun găsit, dragii mei!
Astăzi, m-am trezit cu gândul la noua zi de muncă ce mă așteaptă. Să nu credeți că nu am făcut-o cu bucurie. Dimpotrivă. A fost doar din dorința de a proiecta mental cele ce urmează a fi făcute, într-o ordine anume. E un exercițiu pe care îl fac în cele mai multe zile și care îmi oferă confortul psihic de a nu fi scăpat din vedere lucruri importante pe care va fi necesar să le fac.
Iar unul dintre lucrurile importante, este și întâlnirea cu părinții elevilor de la clasă. O oră pe săptămână o petrecem împreună. Este timpul dedicat în teorie, discutării problemelor ce ar putea apărea în activitatea de învățare a elevilor. Culmea este că la aceste întâlniri, de cele mai multe ori sunt prezenți părinții acelor elevi ce nu prezintă astfel de dificultăți. Cei a căror prezență este necesară mai des la școală, sunt mai ocupați. Probabil din același motiv apar și dificultățile copilului. Timpul limitat. Nu-i nimic. Doamna învățătoare va ști cum să-l ajute sau dacă e musai, îi va chema chiar ea pe părinți la școală.
Ceea ce mă bucură, însă, este faptul că, în această oră, indiferent de părinții care sunt prezenți, reușesc de fapt să-i cunosc mai bine pe cei mici, pentru că-i văd și prin ochii părinților. “Îi place la școală”, “se joacă de-a școala”, “nu-i plac temele pentru acasă”, “petrece ceva vreme pe calculator” și “e destul de încăpățânat”… despre copil e zicerea părinților. Despre el însuși, părintele spune:… “vreau să-l ajut, dar îmi pierd repede răbdarea.” “Nu prea avem timp de joacă împreună, dar temele rămân o prioritate.” Cam acestea sunt informațiile care revin, de cele mai multe ori.
Fiecare părinte are o poveste și, chiar dacă acțiunile copiilor de acasă sunt aproximativ aceleași, povestea este spusă atât de diferit, în fiecare caz! Unii părinți o spun cu apăsare, alții cu relaxare, unii o spun în grabă, așa cum își petrec și timpul cu cei mici. Cei ce o spun cu relaxare au convingerea că va învăța cândva cititul și scrisul, adunarea și scăderea, până va avea un serviciu. Iar relaxarea lor e regăsită și în atitudinea celui mic față de școală. Cei ce o spun cu apăsare sunt părinții acelor copii ce înaintea fiecărei evaluări se întrebă și mă întreabă dacă va fi greu, dacă se vor descurca, dacă nu își vor dezamăgi părinții.
Mai sunt și părinți ce consideră școală nu doar un loc în care cel mic acumulează cunoștințe academice, ci un microunivers în care copilul leagă prietenii, în care e la fel de important ca tabla înmulțirii și a saluta profesorii pe hol și a-și ajuta un coleg ce are nevoie de sprijin. Și care sunt în egală măsură de interesați de progresul la învățătură, cât și de progresul în dezvoltarea relațiilor sociale.
Fără a ști în care din categoriile menționate vă încadrați, un lucru este valabil pentru toți părinții de elevi ai zilelor noastre. Nevoia de comunicare cu școala, căci, relația cu cadrul didactic este deosebit de importantă pentru evoluția copilului. A vizita școala, măcar o dată pe lună sau de câte ori pare a se ivi o problemă, este în beneficiul tuturor. Căci, educația e asemeni unui triunghi echilateral, în centrul căruia este copilul. Un triunghi format de școală, familie și comunitatea în care ne dezvoltăm cu toții. Iar ora de consiliere, ce este dedicată părinților, poate fi un prilej de întâlnire. În caz de vă găsiți timp.
Și nu evitați să serviți o doză de educație sau chiar mai multe pe zi!
