Bun găsit, dragi consumatori de educație!
Weekendul acesta a fost o vreme minunată. Vreme de petrecut timp cu copiii noștri. La plimbare. Eu am profitat de ea și am ieșit cu familia. Mi s-a întâmplat, însă, ceva ciudat. Deși plimbarea nu a fost pe un traseu prea lung, am reușit să aud în mai puțin de 30 de minute – cât a durat până la primul popas – același cuvânt: “Scuze!” Mărturisesc că e un cuvânt pe care îl folosesc foarte rar.
Și nu pentru că aș greși foarte rar, sau pentru că nu-mi regret greșelile, atunci când le comit. Ci, pentru că mi se pare un cuvânt impersonal. Pentru mine nu are un înțeles prea convingător. Prefer “Îmi pare rău”. Mi se pare că transmite mai mult. În ambele direcții. Exprimă regretul meu pentru greșeala făcută și îl face pe celălalt să înțeleagă că îmi pasă.
Ei, dar contează mai puțin preferințele mele. Cum spuneam, am auzit într-un mod ciudat, de mai multe ori, cuvântul scuze. “Spune scuze pentru ce-ai făcut”, a răsunat glasul unei mame aplecată spre propriul copil, care îl impinsese pe un altul ce tocmai se ridica, scuturându-se de praf. “Scuze!” Din gura plină de zâmbet a unui adolescent ce tocmai făcuse o piedică nevinovată unei domnișoare. Iar în spate, o doamnă spunea unei cunoștințe în telefon: “Scuze, dragă, că nu te-am anunțat că s-a anulat evenimentul. Am uitat…” Și au mai fost câteva scuze de cuantificat în cele 30 de minute, dar mă opresc aici.
Mă gândesc că nu e rău să oferim scuzele în stânga și în dreapta. “Scuze! Scuze!” Căci, nu-i așa?, un cuvânt rostit, este deja oferit celui căruia i l-ai adresat. Dar, parcă, și mai bine e să cerem scuzele. Adică, să nu fim zgârciți cu cuvintele. Și în loc de scuze, să spunem “Îmi cer scuze” sau, și mai bine, neaoș românește, “Îmi pare rău”. Iar, dacă apoi adăugăm și motivul pentru care ne pare rău, vom fi și mai convingători în privința a ceea ce simțim.
E drept că ni se întâmplă de atât de multe ori, în timpul unei zile, lucruri pentru care am putea oferi sau cere scuze, încât aceste cuvinte s-au banalizat. Și, cu siguranță, le dăm mai multă importanță atunci când îi învățăm pe cei mici să o facă, dacă greșesc. Adică, îi învățăm să ofere altora scuze… Cred că dacă i-am învăța de la început să-și exprime corect regretul pentru un gest greșit făcut, dacă i-am învăța să exprime și faptele ce au adus regretele, dar și dorința de a nu le mai repeta, nu ar mai suna totul atât de banal. Iar o plimbare la sfârşit de săptămână ar putea fi un prilej de auzire a unei diversități mai mari de cuvinte.
Pe lângă “Scuze!” să auzim: “Îmi pare bine”, “Îți mulțumesc”, “Sunt încântat” și poate, din când în când, și un sincer “Îmi pare rău!”.
Închei, în nota diversității pe care am sugerat-o, spunându-vă că îmi pare bine că ați fost și astăzi pe frecvențele Viva FM și vă mulțumesc. Și sper ca doza administrată astăzi să nu pricinuiască nimănui regrete, căci, e de educație…
