Mai puţine firme sucevene se înregistrează la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, relevă statisticile acestei instituţii, conform cărora, în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2014, în judeţul Suceava s-au operat 2.122 de înmatriculări, comparativ cu 2.814 de înmatriculări în intervalul similar al anului anterior,
Aceasta înseamnă o diminuare cu aproape un sfert a demersurilor de acest gen, respectiv una de 24,59%. Sursa citată relevă că, în 2014, la ONRC s-au înmatriculat 970 de societăţi comerciale cu răspundere limitată (SRL), 558 de persoane fizice autorizate ( PFA) şi 555 de întreprinderi individuale (II). Pe parcursul anului 2013, cele mai multe înmatriculări au fost cele ale persoanelor fizice autorizate (1.151), urmate de cele ale societăţilor cu răspundere limitată (939) şi ale întreprinderilor individuale (683).
Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, anul trecut numărul suspendărilor de activitate ale fermelor din judeţul Suceava s-a redus până la jumătatea celor din anul precedent. Astfel, dacă în 2013 au urmat această procedură 573 de agenţi economici, în 2014 numărul lor a scăzut cu 46,60%, adică la 306. Totodată, în 2014, dizolvate au fost 334 de firme, în raport cu 514, în 2013, diminuarea fiind de o treime (33,07).
În anul trecut, în judeţ procedura insolvenţei a fost declanşată de 270 de agenţi economici suceveni. Aşa se face că numărul firmelor aflate în impas economico-financiar s-a redus, de asemenea, în comparaţie cu 2013, când au recurs la această formă de rezolvarea a crizei 440 de firme, cu 38,64% mai multe decât în 2014. Nu în cele din urmă, pe un trend descendent s-au situat şi radierile, acestea scăzând cu 11,11%, faţă de 2013, adică de la 1.891 la 1.861.