18.300 de suceveni sunt așteptați, în continuare, la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru a intra în posesia cardurilor.
Programul de lucru cu publicul este de luni până joi, între orele 9 – 15, și vineri, de la 9 la 13.
Purtătorul de cuvânt al instituției, Anda Sălăgean, a declarat, luni, că medicii de familie “ar trebui să se implice mai mult” în această activitate.
Sălăgean: “Facem un apel către asiguraţii care au primit cardul, să-l activeze şi să-l utilizeze atunci când beneficiază de un serviciu medical, chiar dacă, până la 1 mai, nu este obligatoriu. Cardul nu trebuie niciodată să rămână la furnizor. De fiecare dată, asigurat va valida serviciul şi îşi va lua cardul înapoi. La această dată, la nivelul judeţului Suceava au fost activate 36.991 de carduri naţionale de asigurări de sănătate.”
Cardul de sănătate va intra în vigoare de la data de 1 mai, prin intermediul lui urmând a fi decontate servicile medicale și farmaceutice.
Purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate a precizat că toate spitalele au achiziționat cititoare de carduri, pentru a putea opera în bazele de date.
Sălăgean a mai adăugat că, din motive religioase sau fără nici o motivație, 37 de suceveni au returnat Casei de Asigurări cardurile primite, dovada de asigurat fiind făcută pe baza unei adeverințe, cu valabilitate de 3 luni.