Municipiul Rădăuţi s-a înscris în competiția “Oraşul Reciclării 2015”, lansată de “Eco Rom Ambalaje”.
Până pe 30 iunie, 46 de municipii și orașe din țară „se luptă” pentru a dovedi că au cel mai performant sistem de colectare separată a deșeurilor de ambalaje la nivel național.
Purtătorul de cuvânt al municipalităţiie, Ioana Rusu, a făcut un apel către rădăuţeni, pentru a sprijini această campanie.
Rusu: “Cu această ocazie, Primăria Rădăuţi vă invită să sprijiniţi acest demers de colectare selectivă a deşeurilor. Întrucât Servicii Comunale Rădăuţi este societatea comercială prestatoare de utilităţi, aceasta va asigura containerele de colectare şi va lipi autocolante pe containerele unde acestea lipsesc. De asemenea, autoritatea publică locală are în vedere derularea unei campanii ample de informare, în rândul rădăuţenilor, cu privire la protecţia mediului înconjurător şi a bunurilor publice. Aceasta în condiţiile în care, după cum am văzut, în unele zone din oraş sunt foarte multe gunoaie depozitate în locuri nepermise. De asemenea, bunurile publice sunt vandalizate. Din banii celor care plătesc taxe şi impozite, se pun în fiecare an coşuri noi de gunoi, care să le înlocuiască pe cele stricate sau furate, se schimbă băncile şi aşa mai departe.”
Criteriile care stau la baza evaluării municipiilor şi oraşelor înscrise în competiție sunt: calitatea serviciilor de colectare separată a deșeurilor de ambalaje (însemnând accesul populației la containerele colorate, aspectul acestora și corectitudinea depunerii separate a deșeurilor în containere), cantitatea de deșeuri colectate separat per locuitor și campaniile de conștientizare și mobilizare a populației pentru a separa deșeurile de ambalaje derulate pe parcursul celor 6 luni de competiției.
La finalul celor 6 luni, câștigătorul va obține titlul de ,,Orașul Reciclării” și marele premiu: un Parc Tematic în valoare de 12.000 de euro, un spațiu inedit de relaxare amenajat cu mobilier realizat din deșeuri reciclabile. Acesta este dedicat tuturor locuitorilor orașului care vor să se relaxeze și, în același timp, să afle o serie de informații utile despre reciclarea deșeurilor de ambalaje.
În plus, în premieră anul acesta, Eco-Rom Ambalaje va premia și municipalitățile clasate pe locul al II-lea și al III-lea.
Ocupantul locului al doilea pe podiumul competiției se va bucura timp de o săptămână de vizita autocarului hich tech din cadrul programului educațional “Laboratorul Verde al Reciclării”, prin care elevii claselor a III-a vor învăța, într-un mod dinamic și creativ, despre importanța colectării separate pentru protejarea mediului.
Municipalitatea care va obține locul al III-lea va beneficia de o campanie de informare și conștientizare a populației cu privire la importanța separării deșeurilor de ambalaje, în valoare de 3.000 de euro, realizată cu sprijinul Eco-Rom Ambalaje.