full screen background image

Ministrul Dușa a prezentat bilanțul MApN

mircea dusa     Analiza activității MApN pentru anul 2014 este marcată, în primul rând, de schimbarea mediului de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre, precum și de creșterea instabilității din vecinătatea sudică a Alianței, din Orientul Mijlociu până în nordul Africii, a declarat marți ministrul Apărării, Mircea Dușa, la ședința de bilanț a ministerului.

Dușa a precizat că acestea au generat, prin implicațiile lor, schimbări profunde în abordarea problemelor de apărare și securitate la nivelul NATO și al Uniunii Europene.

“În aceste condiții, Ministerul Apărării Naționale a reacționat cu rapiditate, generând o schimbare a priorităților în ceea ce privește obiectivele prevăzute inițial pentru anul 2014. Accentul a fost pus pe măsuri de creștere a capacității operaționale a Armatei României, concomitent cu îndeplinirea angajamentelor care decurg din calitatea de stat membru al NATO, UE, ONU și OSCE. O importanță deosebită a fost acordată implementării măsurilor stabilite prin parteneriatele strategice ale României, în special cel cu Statele Unite ale Americii, cu cele două dimensiuni importante ale sale, proiectul scutului antibalistic de la Deveselu și dezvoltarea Nodului multimodal și Centrului de tranzit de la Mihail Kogălniceanu”, a subliniat ministrul.

Potrivit ministrului, anul 2014 a fost cel mai bun an bugetar pentru armată din 2008 și până în prezent.

“În anul 2014, susținerea financiară asigurată de Guvernul României a permis Forțelor Aeriene să continue derularea Programului strategic de înzestrare cu avionul multirol F-16, precum și finalizarea celui de înzestrare cu avionul de transport scurt și mediu curier C-27J Spartan. La celelalte categorii de forțe, terestră și navală, accentul s-a pus pe ridicarea stării de operativitate a tehnicii din dotare și continuarea derulării programelor de înzestrare”, a completat Dușa.

În cadrul ședinței de bilanț, ministrul a mai subliniat că demersurile pentru suplimentarea bugetului aprobat al Ministerului Apărării Naționale pe anul 2014 au vizat “asigurarea în regim de urgență a creditelor bugetare și de angajament necesare creșterii capacității operaționale a Armatei României, în contextul degradării accelerate a mediului de securitate în regiunea extinsă a Mării Negre”.

Astfel, prin rectificări bugetare și suplimentări din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, bugetul MApN a crescut de la 9,373 miliarde lei la 9,917 miliarde lei.

Mircea Dușa a trecut în revistă și programele de înzestrare a Armatei, care au constituit o altă prioritate majoră a ministerului.

În 2014, activitatea din domeniul înzestrării s-a concentrat asupra următoarelor priorități: programul strategic “Avion multirol al Forțelor Aeriene”; programul “Avion mediu-scurt curier C-27J Spartan”, fiind achitate toate obligațiile de plată aferente bunurilor și serviciilor livrate până în 2014 și plata avionului nr.7 (ultimul din contract); sistemul de rachete sol-aer cu bătaie medie Hawk; programul “Elicopter IAR 330 Puma Naval”; programul “Transportor blindat 8×8 Piranha”.

Principalele activități derulate în anul 2014 au fost elaborarea documentelor privind asigurarea cadrului normativ necesar derulării contractului încheiat cu Guvernul Republicii Portugheze, demararea pregătirii primei serii de piloți care vor zbura pe aeronava F-16, precum și a personalului tehnic, acesta din urmă finalizând cursurile de pregătire teoretică și practică privind exploatarea la sol a aeronavelor.

În același timp, au fost demarate activitățile specifice pentru modernizarea infrastructurii Bazei 86 Aeriană de la Fetești cu utilizarea extensivă a unor proiecte de investiții NATO-NSIP dedicate.

Dușa a amintit că participarea la misiunile din teatrele de operații Afganistan/ISAF și Kosovo/KFOR a reprezentat principalul efort operațional național în anul 2014 în ceea ce privește angajamentul României în cadrul NATO.

Contribuția la angajamentul Alianței în Afganistan a constat în diminuarea graduală a numărului militarilor români la operația ISAF, la sfârșitul anului 2014, și angajarea unei contribuții importante la noua misiune NATO de pregătire și asistență pentru forțele afgane — Resolute Support.

“Angajamentul României față de Uniunea Europeană a impus participarea la operațiile și misiunile desfășurate sub egida Politicii de Securitate și Apărare Comună. Astfel, în anul 2014, Ministerul Apărării Naționale a contribuit la operațiile EUFOR ALTHEA în Bosnia și Herțegovina, EUFOR în Republica Centrafricană, EUNAVFOR ATALANTA, misiunea de monitorizare a Uniunii Europene din Georgia, precum și la misiunile de instruire și consiliere menite să dezvolte capacitatea statelor africane de gestionare a crizelor, respectiv EUTM Somalia, EUTM Mali, EUSEC R.D. Congo”, a menționat Mircea Dușa.

Participarea României la operații și misiuni în afara teritoriului național a totalizat în anul 2014 aproape 1.200 de militari.

De remarcat că, la nivelul anului 2014, numărul exercițiilor și activităților de instruire la nivel național a crescut, față de 2013, cu 25 la sută, iar cele executate la nivel bilateral/aliat au înregistrat o creștere cu 133 de procente.

comments

comments