full screen background image

Două persoane reţinute, după ce au comis mai multe tâlhării asupra unor minori

arestat     Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava a dispus intensificarea activităţilor investigative în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a unor persoane care au săvârşit tâlhării pe raza judeţului Suceava, fapte care figurau în evidenţe cu autori necunoscuţi.

Urmare a acestor activităţi, poliţiştii suceveni au reuşit probarea activităţii pentru două persoane, una dintre acestea fiind reţinută şi introdusă în arestul IPJ Suceava.

La data de 16 februarie, la ora 17:40, Poliţia municipiului Suceava, a fost sesizată de o minoră, de 13 ani, localnică, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa spre domiciliu, pe o alee neamenajată care face trecerea spre str. Curtea Domnească, din localitate, a fost acostată de o persoană necunoscută care i-a luat telefonul mobil, în valoare de circa 800 de lei.

Din cercetări, s-a stabilit că, în jurul orei 17:40, minora după terminarea orelor de curs, s-a deplasat o alee neamenajată, care face trecerea din str. Curtea Domnească, spre staţia “22 Decembrie”.

În timp ce reclamanta finaliza o convorbire telefonică şi încerca să pună telefonul în buzunar, o persoană necunoscută care venea din sens opus, a îmbrâncit-o, moment în care reclamanta, care avea telefonul în mână, l-a scăpat pe jos, iar autorul l-a luat şi a fugit.

Pe 23 februarie, la ora 19.45, un bărbat, din comuna Moara, a sesizat faptul că, în jurul orei 19.30, fiului său, de 15 ani, din aceeaşi localitate, i-a fost sustras un portofel şi un telefon mobil, în timp ce se întorcea de la școală.

Din verificările efectuate, a rezultat că  minorul, în jurul orei 19.00, a ieșit de la școală și s-a îndreptat spre reședința sa din municipiul Suceava, fiind însoțit de un alt coleg, de aceeaşi vârstă, din comuna Rădăşeni.

Odată ajunși pe str. Aleea Nucului, au fost ajunși din spate de doi tineri, care, folosind ameninţări, i-au sustras minorului, din buzunarul pantalonilor, portofelul și telefonul mobil.

Valoarea prejudiciului cauzat a fost de circa 500 de lei, reprezentând contravaloarea telefonului și a portofelului sustras.

În ambele cauze, s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată, cercetările fiind continuate de B.I.C. Suceava,  în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.

În urma intensificării activităților întreprinse de polițiștii Biroului investigaţii criminale Suceava, au fost identificate, marţi, persoanele bănuite de comiterea faptelor ca fiind un bărbat, de 26 de ani, din  judeţul Iaşi, şi un minor, de 17 ani, din municipiul Suceava.

În baza probatoriului administrat s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de aceştia sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de tâlhărie, pentru bărbat, şi o infracţiune de tâlhărie calificată şi o complicitate la  infracţiunea  de tâlhărie calificată, pentru minorul de 17 ani.

Suspectul de 26 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei  a fost prezentat instanţei de judecată, care a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, bărbatul fiind introdus în  arestul I.P.J. Suceava.

Minorul urmează să fie expertizat din punct de vedere neuropsihiatric şi, în funcţie de rezultat, se va dispune procedural.

Poliţiştii  atrag încă o dată  atenţia persoanelor pretabile la săvârşirea de fapte antisociale, că gestionarea problematicii privind infracţiunile cu violenţă este una din priorităţile poliţiei sucevene, pentru menţinrea siguranţei comunitare, poliţiştii dispunând măsuri din cele mai ferme, inclusiv privative de liberatate.

Din spectrul larg al infracţiunilor contra patrimoniului, faptele de tâlhărie se detaşează prin gradul de pericol social şi implicaţiile pe care le generează la nivelul gradului de încredere şi siguranţă al cetăţeanului.

Acest gen de infracţionalitate, prin caracteristicile sale psiho–sociale, dezvoltă un sentiment de teamă şi insecuritate socială în rândul mentalităţii colective, teamă generată nu numai ca efect direct al victimizării, ci şi din perspectiva percepţiei generale a cetăţenilor în raport cu această problematică.

Tâlhăria comisă prin smulgere intră în categoria tâlhăriilor comise cu violenţă moderată  şi se referă următoarele situaţii:
– autorul a imobilizat victima pentru a-i sustrage bunurile;
– autorul a îmbrâncit sau a lovit uşor victima pentru facilita deposedarea de bunuri şi pentru a-i împiedica reacţia de apărare;
– autorul a folosit forţa ulterior deposedării pentru a-şi asigura scăparea.

Autorii  acţionează cu rapiditate, bazându-se pe luarea prin surprindere a victimei şi pe sentimentul de teamă pe care l-au indus.

De obicei, între victimă şi autor există un vizibil dezechilibru de forţe, pe acest lucru bazându-se şi autorii, nefiind necesară anihilarea victimei, ci numai punerea ei în imposibilitatea de a reacţiona pe moment.

comments

comments