Începând cu 1 martie, pentru a intra în posesia rentei viagere cuvenite pentru anul 2014, rentierii trebuie să se prezinte la Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava, în vederea vizării carnetelor de rentier agricol.
Data limită este 30 august 2015, directorul executiv al APIA, Iacob Caciur, precizând că rentierul agricol se poate prezenta personal sau prin mandatar, curator sau tutore, în baza unei procuri autentice ori a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Rentierul agricol va avea asupra lui, de asemenea, carnetul de rentier agricol; contractul de arendare; actul de identitate în original; document de coordonate bancare, precum şi decizia de la comisia de expertiză pentru gradele de invaliditate.
În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia, poate fi încasată de moştenitorii săi, doar dacă succesorii vor depune, până pe 31 august 2015, carnetul de rentier al defunctului, certificatul de deces, actul de succesiune, actul de identitate al decedatului şi împuternicire notarială din care să reiasă acordul celorlalţi moştenitori. Renta viageră se plăteşte într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie a anului următor.
„Prezenţa anuală a rentierilor la APIA, pentru vizarea carnetelor, este o condiţie esenţială pentru a se beneficia de renta cuvenită, aferentă anului 2014”, subliniază Iacob Caciur.
Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 de euro pe an, pentru fiecare hectar de teren extravilan vândut şi contravaloarea a 50 de euro pe an, în cazul fiecărui hectar de teren extravilan arendat.
Reamintim că, începând cu 1 ianuarie 2010, Biroul Judeţean de Rentă Viageră Agricolă Suceava nu a mai întocmit noi dosare de acordare a rentei viagere agricole.