Miniștrii europeni ai apărării au convenit, la o reuniune informală la Riga, să revizuiască strategia de securitate a UE adoptată în 2003, a declarat joi, la finalul întâlnirii, ministrul leton apărării, Raimonds Vejonis, informează agenția de presă Tass.
‘Discuția privind apărarea, ce va avea loc în iunie în cadrul Consiliului European, va deveni un punct de plecare în viitoarea politică paneuropeană de apărare și securitate. Miniștrii au convenit asupra necesității de a revizui strategia europeană de securitate adoptată în 2003. Considerăm că trebuie să fie elaborată o strategie care să răspundă amenințărilor actuale și viitoare’, a spus Vejonis.
Potrivit oficialului leton, pe ordinea de zi a reuniunii de la Riga a miniștrilor apărării ai țărilor din UE au figurat probleme ce vor fi abordate în timpul discuției despre apărare ce va avea loc în iunie în cadrul Consiliului European: amenințările hibride și comunicarea strategică, operațiunile internaționale și unitățile de luptă ale UE, precum și modificarea situației privind securitatea pe plan global.
‘Am convenit ca liderii țărilor să discute în iunie despre provocările la adresa securității strategice, precum și despre poziția comună a UE pe marginea acestor probleme. Una dintre aceste provocări o reprezintă, fără îndoială, amenințările hibride, iar acțiunile Rusiei în Ucraina ne-au arătat cât de periculoase sunt ele pentru securitatea noastră. De aceea, am vorbit separat despre preîntâmpinarea amenințărilor hibride și comunicarea strategică’, a spus Vejonis.
Potrivit ministrului leton apărării, ‘comunicarea strategică are un rol critic în apărarea de amenințările hibride’. ‘Am ajuns la un acord asupra faptului că avem nevoie de acțiuni comune și atotcuprinzătoare din partea UE pe marginea comunicării strategice, pentru a apăra cetățenii UE. Prioritatea noastră constă în securitatea oamenilor noștri’, a conchis Raimonds Vejonis.
Miercuri și joi a avut loc la Riga o reuniune informală a miniștrilor apărării din țările UE, în timpul căreia părțile au abordat probleme de actualitate în ceea ce privește pregătirea pentru viitoarele discuții privind apărarea ce vor avea loc în iunie la Consiliul European. La reuniune au luat parte secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Federica Mogherini, miniștrii apărării ai celor 28 de țări membre ale UE și alți oficiali.