În dimineaţa de marţi, în jurul orei 06.20, o patrulă din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Adâncata, aflată în serviciul de patrulare pe raza de competență, a oprit pe DN 29A, în comuna Zvoriștea, autoutilitara condusă de un bărbat, de 46 de ani, din municipiul Fălticeni, care transporta material lemnos.
În urma controlului, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deține documente de proveniență și transport pentru cantitatea de 7,5 mc de lemn de foc, de esență fag.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform Legii nr.171/2010 privind regimul silvic, fiind dispusă și măsura confiscării materialului lemnos, în valoare de 700 de lei, ce a fost predată în custodie Ocolului Silvic Adâncata.
Tot marţi, în jurul orei 08.30, o patrulă din cadrul Postului de poliţie Preuteşti a oprit în trafic, pe DJ 208, pe raza comuna Preuteşti, autoutilitara condusă de un bărbat, de 39 de ani, din comuna Bogdăneşti, care transporta cherestea.
În urma controlului, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deține documente de proveniență și transport pentru cantitatea de 8,64 mc de cherestea.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de circa 5.000 de lei, a fost confiscat.