Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, a declarat, luni, că pregătește împreună cu Ministerul Dezvoltării o ordonanță de urgență care să permită primăriilor să se împrumute din Trezorerie pentru plata cofinanțărilor și a corecțiilor.
„În această lună pregătim, împreună cu Ministerul Dezvoltării, o ordonanţă de urgenţă prin care să vă permitem să vă împrumutaţi din Trezorerie, pe o perioadă de până la 20 de ani, pentru cheltuielile de cofinanţare a proiectelor din fonduri europene, dar şi pentru plata corecţiilor, acolo unde acestea există”, a declarat Vâlcov.
Ministrul a mai anunțat că miercuri vor fi prezentate în primă lectură în Guvern noul Cod Fiscal și noul Cod de procedură fiscală, ce vor cuprinde și propunerile primarilor.
„Foarte multe dintre propunerile dumneavoastră au fost preluate. Astfel, aţi solicitat ca impozitul pe venitul din agricultură, dar şi din pensii, să nu mai fie făcut venit integral la bugetul de stat, ci să fie împărţit în cote şi pentru dumneavostră. Acest lucru a fost prins, sper ca să rămână inclusiv după dezbaterea parlamentară”, a anunţat Vâlcov.
„Sperăm ca la sfârşitul lunii iunie să fie aprobat acest Cod Fiscal şi ne dorim să nu mai fie modificat până în 2020. După coduri, urmează discuţia pe Legea finanţelor publice şi Legea finanţelor publice locale, care vă interesează pe dumneavoastră”, a mai spus Vâlcov.