Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava asigură, împreună cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Suceava, desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestărilor cultural-artistice organizate în municipiul Vatra Dornei cu ocazia „Serbărilor Zăpezii”.
În perioada 13 – 15 februarie şi 20 – 22 februarie, 30 de jandarmi, poliţişti şi lucrători I.S.U. vor acţiona zilnic pentru asigurarea unui climat favorabil derulării manifestărilor, activitatea acestora având un caracter preponderent preventiv.
Jandarmii montani vor fi prezenţi pe pârtiile de schi, pe traseele de afluire a participanţilor la manifestări, precum şi în zona în care se organizează spectacole, fiind pregătiţi să ia măsuri în caz de tulburare a ordinii publice sau să intervină în situaţii de accidentări pe pârtie sau de rătăcire a turiştilor pe traseele montane.
Având în vedere afluenţa mare de public, în special la spectacolele organizate în apropierea pârtiei, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava recomandă participanţilor la manifestări să acorde o atenţie sporită modului de asigurare a bunurilor de valoare, să evite conflictele de orice natură, să respecte indicaţiile jandarmilor şi poliţiştilor aflaţi în dispozitivul de ordine publică, iar în situaţia producerii unor fapte antisociale, să se adreseze echipajelor de ordine publică sau să solicite sprijin la numărul unic de urgenţă 112.
De asemenea, turiştii trebuie să nu folosească, pe pârtiile ori traseele de schi, automobile sau orice alt tip de vehicul, să nu coboare pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement, utilizând sănii, dispozitive improvizate sau alte materiale şi să nu acceadă pe pârtiile sau traseele de schi utilizând alt echipament decât cel adecvat pentru practicarea schiului şi snowboard-ului.