În urma cercetărilor efectuate, în mai multe cauze privind furturi din locuință comise de autori necunoscuți, în perioada 17.08.2014 – 25.01.2015, pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, polițiștii au reușit, marţi, identificarea autorului a patru astfel de fapte, ca fiind un localnic, de 21 de ani.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, prin forțarea sistemului de acces, sau profitând de neasigurarea ușii, autorul a pătruns în imobile și a sustras bani, produse electronice și băuturi alcoolice, în valoare totală de circa 5.000 de lei.
S-a reuşit recuperarea prejudiciului în proporție de circa 30%.
În cauză, s-a dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore a inculpatului, care a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca miercuri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, pentru stabilirea măsurilor legale.