Depozitul ecologic de deșeuri de la Moara este finalizat aproape în totalitate, dar va mai trece timp până când gunoaiele vor fi duse acolo.
Motivul este că licitația pentru desemnarea unui cîștigător se amână, astfel încât o perioadă vor mai fi folosite actualele gropi de gunoi.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că obiectivul va fi recepționat cel mai probabil în primăvară, după ce vor fi efectuate și ultimele teste.
Depozitul de la Moara va deservi localitățile din jumătatea estică a județului Suceava.
Investiția a fost realizată cu fonduri europene și s-a ridicat la valoarea de 7 milioane de euro.
Un alt depozit ecologic de deșeuri – pentru localitățile din partea de vest a județului – este amenajat la Pojorâta, în pasul Mestecăniș.
Răspunzând criticilor referitoare la amplasarea acestui depozit, Nechifor a precizat că proiectul a fost avizat de toate instituţiile de mediu în anul 2009 şi că “acum nu se mai poate schimba nimic, deoarece ar trebui să returnăm banii”.