full screen background image

2 februarie – “Profesorii și anticorupția”

doza de educatie     Bine v-am regăsit dragii mei!

E vacanță! O vacanță semestrială, ce-i drept, contestată de adulți, dar primită cu plăcere de copii. Cu toate acestea, mă gândesc că nu veți agăța pentru o săptămână educația în cui. Căci, indiferent de timp sau de loc, e rost mereu de educație. Deci, să servim și astăzi o doză, indiferent de vârstă sau ocupație.

Căci, trebuie să învățăm mereu. Iar profesorii cu atât mai mult, indiferent de-i vacanță sau nu, pentru a putea să-și găsescă rostul: de a-i învăța și pe ceilalți. Iar grija pentru dezvoltarea personală și profesională a lor se pare că nu și-o poartă doar ei, ci o poartă cu prisosință și guvernanții. Cei care și-au luat angajamente față de Uniunea Europeană. Iar unul dintre ele ține de strategia națională anticorupție. Drept urmare, se pare că, din septembrie anul acesta, profesorii vor fi obligați să participe opt ore pe zi, timp de o săptămână, la un astfel de curs în care vor studia despre abuzul în serviciu, traficul de influență, faptele de corupție, foloase necuvenite, luare și dare de mită.

Ați auzit bine! Nu e un curs opțional, ci unul obligatoriu… La aflarea veștii, multe dintre cadrele didactice s-au simțit ofensate. Iar întrebarea pe care și-au pus-o unii a fost cine va susține cursurile… Becali sau cei din Dosarul Microsoft? Retorică întrebarea, pentru că noul ministru încă nu știe cine vor fi specialiștii ce vor preda noțiunile de etică profesorilor. Alții consideră că un astfel de curs e jignitor și inutil. “E ca şi cum ai spune că oamenii sunt corupţi pentru că nu ştiu ce-i corupţia. O asemenea metodologie venită de la ministrul nostru etichetează. Ca şi cum noi suntem cei care am fi cei mai capabili de acte de corupţie” afirma un alt profesor.

Acum, nu știu dacă a făcut cineva o scară a celor mai coruptibili, dar cu siguranță obligativitatea acestor cursuri nu dă bine… Pentru a șterge din supărarea cauzată profesorilor, mă gândeam la o altă abordare.

Eu una cred că dascălii ar face bine să nu se simtă ofensați, ci să se considere ca fiind dintre cei aleși. Aleși să învețe ei mai întâi despre corupție, pentru ca mai apoi să-i învețe pe ceilalți. De fapt, prin această inițiativă Ministerul Educației și-a dorit să pună o piatră de temelie la educația anticorupție. Și unde era mai bine de pus, decât în curtea profesorilor, ce vor clădi mai apoi prin educație. Cam așa ar trebui privite lucrurile, mai în glumă mai în serios. De către profesori, desigur.

Și, pentru că tot spuneam de glumă, mi-a venit în minte un banc spus de un coleg… La granița cu Mexicul, se dusese vestea existenței unui general incoruptibil, de care traficanții nu puteau trece. Îi oferiseră la început un milion de dolari, apoi 10 milioane, dar acesta nu ceda. I-au făcut o ultimă ofertă, de 50 de milioane. În acest moment, generalul ar fi spus că renunță la slujba lui, căci traficanții mai au puțin și ajung la valoarea lui adevărată… Chiar dacă nu mă pricep la spus bancuri, cu siguranță ați înțeles mesajul… fiecare om, oricât de onest își dorește a fi, își are propriul preț. Și nu mă refer aici doar la bani… căci poți fi corupt și de lucruri mai puțin materiale…

Concluzionând, un curs în plus nu cred că ar cauza prea multe profesorilor, la cât de multe cursuri participă. Dar nu știu dacă-i musai să fie obligatoriu… așa cum nu e nici doza de educație de educație. Dar poate fi utilă. Zilnic.

0:00

comments

comments