Autorităţile municipiului Rădăuţi lucrează la bugetul pentru anul în curs, buget pe care speră să îl aprobe în prima decadă a lunii februarie.
Primarul interimar al localităţii, Tiberiu Maerean, a declarat că bugetul va fi unul nu foarte mare, dar mult mai bine drămuit, astfel încât rezultatele să fie pe măsură.
Maerean: “În această perioadă, activitatea de bază a aparatului propriu al primarului, şi, bineînţeles, şi a primarului, este cea legată de lucrările care vor fi executate în decursul anului 2015, de resursele bugetare care pot fi alocate în acest sens, de stabilirea priorităţilor şi oportunităţilor în materie. Funcţie de dorinţa Consilului Local şi de hotărârea care va fi luată în legătură cu bugetul, care va trebui adoptat până la sfârşitul primei decade a lunii februarie, vom vedea şi rezultatele finale ale acestor dezbateri. Pentru că noi venim cu o serie de propuneri, domnii consilieri vin şi ei cu o serie de propuneri, şi din analiza şi dezbaterea tuturor acestor probleme va rezulta bugetul anului 2015 pentru municipiul Rădăuţi. Va fi un an cu un buget nu foarte mare, dar mult mai bine drămuit, astfel încât rezultatele să fie pe măsură.”