full screen background image

22 ianuarie – “Eminescu, inspectorul școlar și copiii”

doza de educatie     Bun găsit, dragii mei!

A trecut exact o săptămână de la aniversarea celor 165 de ani de existență a lui Eminescu, când afirmam, fără mirare, că el este, încă, și va fi, pentru multă vreme, actual. Și, pentru că ne străduim să ne ancorăm cu toții cât mai bine în actualitate, vă voi povesti un scurt episod din curtea școlii care m-a dus cu gândul … tot la Eminescu. Nu Eminescu, poetul, ci revizorul școlar. Căci, vă amintiți cu siguranță că a fost, pentru scurtă vreme, ceea ce, astăzi, numim inspector școlar, pentru județele Iași și Vaslui.

Spuneam de un episod actual, din curtea școlii. În care o fetiță dezghețată de clasa întâi mă întreabă, supărată, de ce nu a făcut una din orele cu profesor pe care le avea în acea zi… Pentru că sosise un domn sau doamnă inspector în școală, nu are importanță genul, chiar în timpul orelor de curs. Și a fost necesar ca doamna profesor să stea de vorbă cu domnia sa. “Păi, domnul inspector nu știe că noi avem ore? De ce trebuie să vorbească drept acum cu doamna noastră, pe care noi voiam să o ascultăm la ore?” Chiar așa… De ce? Căci, rolul afirmat al unui inspector școlar este de a controla, cu scopul ca, mai apoi, să îndrume de este cazul, pentru o și mai bună prestație a profesorului spre binele elevului. Nicidecum acela de a-l scoate pe profesor de la orele de curs, indiferent de motiv.

Și iar mă îndrept cu gândul la actualul de Eminescu. Ce a vizitat nenumărate școli, încercând să înțeleagă unde și de ce merge bine sau nu cu educația. Și am o vagă bănuială că n-a lipsit în vizitele lui pe nici un elev de prezența dascălului la clasă. În schimb, a scris multe rânduri indignate adresate Ministerului Instrucțiunii Publice, în care a făcut diverse observații și propuneri. Atât de diverse, încât n-a îndeplinit funcția de revizor școlar mai mult de un an. Doar una o voi aminti: evidențierea profesorilor nu în baza numărului de elevi promovați, ci a progresului școlar înregistrat de aceștia. Cam așa cum spuneam și noi cu ceva vreme în urmă… să urmărim în educația copiilor noștri să își dorească și să facă nu doar pentru a fi primii într-un clasament, ci mai ales pentru a fi mai buni astăzi decât ieri.

Acum, ce-i drept, depinde de fiecare ce înțelege prin a fi mai bun. Adult sau copil, inspector sau profesor. Dar cred că n-ar fi rău să mai tragem cu ochiul, din când în când, dacă ne dorim cu adevărat să fim mai buni, spre un astfel de model. Cel oferit de Eminescu. Chiar și în calitate de revizor școlar. Și astfel să nu dăm ocazia celor mici să se întrebe cum de a îndrăznit cineva să-l lipsească de profesorul de la clasă pe care și-l dorea. Chiar și pentru o singură oră.

Ei… dar cum spunea Eminescu: “Şcoala va fi bună când popa va fi bun, darea mică, subprefecții oameni care să ştie administraţie, finanţe şi economie politică, învăţătorii pedagogi; pe când adică va fi și şcoala, şcoală, statul stat şi omul om, precum e în toată lumea, iar nu ca la noi – adică ca la nimeni; unde găseşti în cercurile cele mai înalte oameni care trăiesc în vecinică duşmănie cu gramatica necum alte cunoştinţe sau cu dreaptă judecată…”

O zi frumoasă, vă doresc, și timp pentru o doză de educație!

0:00

comments

comments