full screen background image

9 ianuarie – “Zăpada din vremea copilăriei tale”

doza de educatie     Suntem, deja, aproape în weekend și mă gândesc că mulți v-ați făcut, deja, planuri de relaxare. Unii în fața televizorului, iar alții socializând. Pe facebook, în fața calculatorului sau prin case, la cădură, cu prietenii. Bune și aceste activități, ce-i drept. Dar mă gândeam că n-ar fi rău să profitați de zăpada de afară. Căci, aud de atâtea ori lamentări de genul: “Unde-i zăpada din vremea copilăriei mele? Cu nămeți până la genunchi și chiar mai mari? “Ei uite că e! Chiar acum. Doar să ne facem timp pentru a privi pe fereastră și curaj de a ieși afară, fără să ne facem griji exagerate pentru o eventuală răceală. Căci, avem deja cunoștințele și deprinderile spre a o ține la distanță.

Deci, vă propun o altfel de relaxare, la finele acestei săptămâni. Chiar dacă au trecut ceva ani de când colegii de clasă nu vă mai așteaptă după poarta școlii să vă frece cu zăpadă pe față, pentru ca, mai apoi, să vă bulgăriți până vă transformați în oameni de zăpadă mișcători.

Patinajul, săniușul, schiatul sau făcutul oamenilor de zăpadă sunt tot atâtea variante de relaxare, de îmbunătățire a stării psihice dar și fizice. Căci, o oră de patinaj poate arde 470 de calorii, în timp ce o oră de săniuș arde între 431 și 604 calorii, în funcție de greutate. Nu a saniei, ci a adultului ce a lăsat eticheta deoparte și a îndrăznit să se suie pe ea, fără teama de a fi judecat că a dat în mintea copiilor. Cu schiatul poate fi puțin mai greu, ce-i drept, dar și el te poate ajuta ca, într-o oră, să arzi caloriile aduse de o ciocolată consumată la căldură.

Toate, argumente pentru relaxarea în zăpadă a celor mai mari, cum spuneam. Căci, celor mici trebuie doar să le dați acceptul să o facă, neavând nevoie de atât de multe lămuriri. Iar dacă arderea caloriilor nu a contrabalansat suficient relaxarea în fața televizorului sau a calculatorului, am să adaug că aceste activități în aer liber conduc la sporirea producției organismului de endorfine, responsabile de starea de fericire și îmbunătățesc sistemul imunitar.

Ei, ce spuneți? V-am convins să ieșiți din casă, weekend-ul acesta? Căci, e timp de relaxare sănătoasă și de petrecut cu copiii din dotare. Ca în vremea copilăriei pe care o invocați cu atâta nostalgie. Deci, treceți în programul finalului de săptămână: zăpadă, părinți alături de copii și multă relaxare. Bineînțeles, strecurați în listă și o doză de educație!

0:00

comments

comments