full screen background image

Primăria Rădăuţi va mai cumpăra utilaje pentru deszăpezire

maerean 2    Municipalitatea Rădăuţilor, împreună cu Societatea Servicii Comunale, va cumpăra şi alte utilaje necesare activităţii de deszăpezire, astfel ca străzile din localitate să fie menţinute în condiţii cât mai bune de circulaţie.

Primarul interimar de Rădăuţi, Tiberiu Maerean, a declarat că, pentru asigurarea salubrităţii pe timpul iernii, vor fi implicate şi Asociaţiile de Proprietari.

Maerean: “În primul rând, vom achiziţiona, atât noi, cât şi Servicii Comunale, o serie de utilaje, astfel încât activitatea de deszăpezire să se facă mai bine, mai eficient şi mai rapid, asigurând, în felul acesta, un carosabil cât mai practicabil. Vom avea în vedere şi problema ţurţurilor care se formează la streşinile imobilelor. Vrem să cuprindem în această activitate, de asigurare a salubrităţii pe timpul iernii, inclusiv Asociaţiile de Proprietari, astfel încât în zonele de parcări rezidenţiale, zonele dintre blocuri, aleile mici, deszăpezirea să fie asigurată de către dumnealor.”

comments

comments