full screen background image

Președintele ÎCCJ: Magistraţii nu vor negocia independența justiției

ciocan judecator     Magistrații nu vor negocia niciodată independența actului de justiție, “nici măcar de dragul unei păci politice”, a declarat marţi președintele instanţei supreme, Livia Stanciu.

“Domnule președinte, justiția în orice stat, și cu atât mai mult într-o societate democratică, este un pilon al echității sociale, este un pilon al evoluției pozitive a acestei țări. Domnule președinte, trebuie să v-o spun, și nu vreau să se înțeleagă în niciun mod de către cei care ne ascultă că justiția ar trebui să devină o supraputere statală, nu, dar magistrații acestei țări au înțeles că nu trebuie să negocieze niciodată independența justiției”, a spus judecătorul Livia Stanciu, la ședința de plen a Consiliului Superior al Magistraturii, la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis, citată de Mediafax.

Președintele ÎCCJ a mai spus că este de acord cu afirmația făcută de Klaus Iohannis potrivit căreia un magistrat este independent atât cât dorește el să fie independent.

“Nu vom negocia niciodată independența justiției, nici măcar de dragul unei păci politice”, a subliniat preşedintele ICCJ.

Livia Stanciu a adăugat că apreciază faptul că preşedintele Klaus Iohannis a considerat drept o prioritate acordarea de inițiativă legislativă Înaltei Curți de Casație și Justiție, Consiliului Superior al Magistraturii și Parchetului instanței supreme.

comments

comments