Repartiţia locuinţelor ANL din Fălticeni continuă să ducă la discuţii contradictorii între autorităţile locale.
Fostul viceprimar de Fălticeni, Gheorghe Aldea, membru în Comisia de repartiţie, a declarat, pentru Radio VIVA FM, că nu avut acces la dosare până cu o oră şi jumătate înainte de începerea primei şedinţe care avea pe ordinea de zi proiectul repartizării locuințelor ANL.
Aldea: “În luna septembrie, eu am terminat treaba de membru în comisie cu o oră şi jumătate înainte de începerea şedinţei de Consiliu Local, când domnul primar deja convocase persoanele cărora li se repartizaseră locuinţele. I-am spus primarului Coman că, după ce am văzut eu în dosare, nu pot vota aşa ceva. În primul rând, lipsa de semnături a cererilor, apoi, cereri pentru locuinţe sociale trecute la locuinţe ANL etc. Le-am explicat și colegilor din grup că eu nu pot să votez așa ceva, dar ei pot face ce vor. După ce s-a întâmplat la prima şedinţă, am făcut demersuri să continuăm, să vedem registrele de intrare-ieşire. Să facem legătura dintre numărul de pe cererea de solicitare a locuinţei şi numărul din registrul de intrări-ieşiri. Şi am avut mari surprize, am văzut numere greşite, date greşite. Proiectul domnului primar, neavând majoritatea calificată pentru patrimoniu, nu a trecut. Noi am continuat demersurile şi am obţinut accesul la documente după nişte schimburi de adrese nu prea ortodoxe, pentru că, practic, un consilier are acces la orice document din Primăria municipiului Fălticeni, ca să poată vota în cunoştinţă de cauză. Am trimis Primăriei o adresă prin care comunicam ce nereguli am găsit noi în dosare. Am primit un răspuns aproximativ, nesatisfăcător. De accea, ne-am adresat organelor competente, adică Serviciului DNA Suceava. Cam aici ne aflăm, în momentul de faţă.”
Noul viceprimar al municipiului, Constantin Bulaicon, invitat în emisiunea “Faţă în faţă”, difuzată, marţi, de Radio VIVA FM Fălticeni, spune că toşi consilierii au avut la dispoziţie câteva luni pentru studierea respectivelor dosare.
Bulaicon: “Acele hârtii şi doasre au fost cercetate timp de câteva luni. A fost timp, pentru fiecare consilier. Domnul primar a pus documentele la dipoziţia tuturor. La un moment dat, a şi spus-o: Vă dau dosarele, în birou, pentru că nu e voie să fie scoase din Primărie, veniţi şi stidiaţile, numai fai să facem astfel încât cei care întrunesc punctajul şi au dreptul, să poată intra în casele respective! Sesizarea DNA mi se pare deasemenea exagerată, ea se face doar în cazul în care nu mai ai altă posibilitate.”