full screen background image

“Pozarea” ilegală a cablurilor pe stâlpii de iluminat, sancţionată de Curtea de Conturi

cabluri aeriene     Curtea de Conturi a încheiat auditul cu tema “Analiza performanţei iluminatului public în municipiul Suceava”.

Primarul Ion Lungu a declarat că aprecieri negative la adresa municipalităţii s-au făcut în ceea ce priveşte inventarierea cablurilor “pozate” pe stâlpii de iluminat public din localitate.

Lungu spune că executivul local a încheiat doar 10 contracte cu firmele de televiziune prin cablu şi cele de telefonie, Curtea de Conturi impunând ca, până la controlul următor, administraţia locală să îndepărteze cablurile înşirate ilegal sau să identifice societăţile cu pricina şi să le impună intrarea în legalitate.

Aceasta întrucât folosirea bunurilor din domeniului public sau domeniului privat al unităţii administrativ-teritoriale trebuie supusă regimului taxării şi impozitării.

Lungu; “Pentru restul, probabil că va trebui să tăiem cablurile şi să vedem cine <ţipă>. Avem termen ca până la auditul următor să clarificăm această situaţie, a inventarierii cablurilor de pe stâlpi, respectivii oratori trebuind a fi taxaţi, impozitaţi”.

Serviciul de iluminat public din municipiul Suceava cuprinde iluminatul stradal-rutier, iluminatul stradal-pietonal, iluminatul arhitectural, iluminatul ornamental şi iluminatul-festiv.

Iluminatul stradal-rutier şi iluminatul stradal-pietonal cuprinde 2.449 de stâlpi de metal şi 2.151 de stâlpi de beton, cu  circa 4.650 de corpuri de iluminat.

În intervalul 18 iunie 2010-28 februarie 2012, Primăria municipiului Suceava a implementat proiectul “Modernizarea iluminatului public pe artera principală a municipiului Suceava”.

Proiectul a fost finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, valoarea acestuia ridicându-se la 12,23 de milioane de lei.

comments

comments