full screen background image

Ajutoarele alimentare de la UE sosesc în Suceava

Ajutoare-comunitare     Primăria Suceava a luat măsuri speciale în vederea preîntâmpinării problemelor care s-ar putea ivi la împărţirea ajutoarelor în produse alimentare din stocurile comunitare de intervenţie pentru persoanele cele mai de favorizate.

Primarul Ion Lungu a spus că se doreşte evitarea aglomeraţiei, motiv pentru care vor fi împărţite bonuri de ordine pentru maximum 400 de beneficiari pe zi.

Întrucât Primăria din Burdujeni este neîncăpătoare, ajutoarele vor fi descărcate la fostele depozite ale CONSUC, închiriate special în acest scop, unde, de altfel, cel mai probabil de miercurea viitoare, va avea loc şi înmânarea efectivă a pachetelor către beneficiari.

Cei care se vor prezenta să-şi ridice drepturile vor trebui să aibă asupra lor cuponul adus acasă de poştaş, precum şi buletinul de identitate.

Persoanele care nu au primit cupoane şi fac parte din una dintre categoriile de beneficiari, vor fi trecute pe liste suplimentare, iar ajutoarele le vor fi distribuite mai târziu, după aprobarea lor.

comments

comments