full screen background image

Primarul comunei Udeşti, suspendat din funcţie

savel botezatu udesti      Prefectul judeţului Suceava Florin Sinescu, în baza prevederilor art. 71, alin. (1- 4) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Ordinul nr. 302 din 10.12.2014, a constatat suspendarea mandatului de primar al comunei Udeşti, al lui Săvel Botezatu, până la încetarea măsurii arestării preventive, perioadă în care atribuţiile  vor fi preluate de către viceprimarul comunei.

Botezatu, va rămâne în arest preventiv, pentru 30 de zile.

Curtea de Apel Suceava a respins, miercuri, contestaţia formulată de primarul din Udeşti, Săvel Botezatu şi de casiera Primăriei, Marinela Borza, împotriva deciziei de arestare preventivă dată de Tribunalul Suceava.

Cei doi au fost arestaţi la sfârşitul săptămânii trecute, fiind acuzaţi de fraudare a fondurilor europene, prin obţinerea ilegală de subvenţii de la APIA, în valoare de peste 1,2 milioane de lei.

Potrivit procurorilor DNA , Botezatu este acuzat de prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, tentativă la comiterea infracţiunii de prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată, complicitate la infracţiunea de prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, influenţarea declaraţiilor şi șantaj.

Totodată, Marinela Borza, casier la Primăria Udeşti și preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor Animalelor şi Utilizatorilor de Păşuni – OADICI Udeşti, cu privire la săvârşirea infracțiunilor concurente de prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, tentativă la comiterea infracţiunii de prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, influenţarea declaraţiilor,  sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri.

comments

comments