Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, marţi, că formaţiunea sa îşi propune să reintroducă în dezbaterea parlamentară proiectele legislative privind taxarea marilor averi şi reducerea vârstei de vot de la 18 ani la 16 ani.
„Vrem azi să reintroducem în dezbaterea publică două priecte importante pentru UNPR – taxarea marilor averi, şi vă aduceţi aminte că acum 3 ani doar două voturi în Parlament au făcut ca această lege să nu treacă, precum şi reducerea vârstei de vot de la 18 ani la 16 ani”, a spus Oprea.
Proiectul de lege propus de UNPR prevede ca averile peste 450.000 de euro să fie taxate cu 1%.
Oprea a mai spus că este convins că în cadrul coaliţiei de guvernare, dar şi în Parlament, UNPR va aves spirjinul necesar pentru promovarea şi adoptarea celor două acte normative.
Oprea a spus că UNPR are un protocol semnat în 2012 cu PSD, protocol în care se vorbea şi despre aceste două legi, el arătând că acest protocol există şi în continuare.