full screen background image

Municipiul Suceava, partener în proiectul “Dezvoltarea inteligentă pentru oraşe europene 2104 – 2020”

clsv 1610     Consilierii locali au aprobat, în şedinţa de joi, ca municipiul Suceava să devină partener la implementarea proiectului “Dezvoltarea inteligentă pentru oraşe europene 2104 – 20120”, finanţat prin Uniunea Europeană, prin programul cadru “Horizon 2020”.

Obiectivul proiectului este de a introduce 12 soluţii inteligente pentru a satisface aspectele sustenabilităţii economice, sociale şi de mediu.

Pe lângă obiectivul principal – transferul de experienţă şi bune practici -, scopurile proiectului sunt de a îmbunătăţi calitatea vieţii pentru cetăţenii europeni, de a reduce impactul asupra mediului al activităţilor economice şi de a crea o dezvoltare economică durabilă.

Municipiul Suceava, împreună cu Graz (Austria), Porto (Portugalia), Cork (Irlanda) şi Valetta (Malta), vor fi parteneri discipoli în cadrul proiectului şi vor învăţa din bunele practici ale oraşelor lider Stockholm (Suedia), Barcelona (Spania) şi Koln (Germania).

În parteneriat mai există şi parteneri firme private din Ungaria, Suedia, Finlanda, Germania, Spania, Belgia, Danemarca şi Franţa, care vor pune în plicare 12 soluţii inteligente, în ceea ce priveşte eficienţa energetică.

Activităţile proiectului includ: realizarea, în colaborare cu experţi tehnici din oraşele partenere, a consultanţei pentru sprijinirea implementării în municipiul Suceava a proiectelor care presupun eficienţă energetică; realizarea de campanii de informare locală în vederea schimbării mentalităţii cetăţenilor în activităţi care presupun eficienţă energetică; participarea la seminarii şi conferinţe locale, naţionale şi europene; realizarea de studii şi analize la nivelul municipiului Suceava pentru identificarea nevoilor locale şi a proiectelor viitoare ce trebuie implementate în domeniul eficienţei energetice (de exemplu, transport public local cu autovehicule electrice, reabilitarea termică a clădirilor, mobilitate urbană, producerea de energie din surse alternative).

Durata proiectului este de 48 de luni, cu începere din ianuarie 2015.

Bugetul total al proiectului este de 35.521.771 euro.

Municipiul Suceava va beneficia de 53.325 de euro nerambursabili, finanţaţi în proporţie de 100% de Uniunea Europeană.

comments

comments