full screen background image

Primăria suceveană se pregătește pentru o situație de forță majoră la “Termica”

Termica     Conducerea Primăriei sucevene gândește o strategie pentru preluarea serviciului de distribuție a energiei termice, în cazul în care “Termica” va intra în faliment.

În ședința de joi, consilierii locali îl vor mandata pe primarul Ion Lungu să prezinte variante de gestiune directă și de gestiune delegată.

În primul caz, municipalitatea va înființa un Serviciu propriu, prin promovarea unui memorandum către Guvern, iar pentru gestiune delegată se prevede înființarea unei societăți comerciale care, însă, trebuie să participe la o licitație.

Lungua declarat miercuri că, după mandatare, va veni cu o propunere sau chiar cu două, deoarece “acestea nu se exclud una pe alta”.

Lungu: “Ne vom pregăti, Doamne fereşte!, pentru o situaţie de forţă majoră, să putem interveni, astfel încât, într-o primă fază, să putem prelua la Primărie activitatea de transport, distribuţie şi furnizare a agentului termic. În oricare din variante, voi propune consilierilor locali ca municipalitatea să preia 150 de salariaţi, din cei vreo 270 care sunt în prezent. Cred că putem merge în paralel, o societate o poţi face şi în trei zile. Memorandumul, acolo este problema. Dar, în acelaşi timp, trebuie să ai şi variante de rezervă. Dacă se întâmplă ca Termica să intre în faliment, trebuie să avem o variană de rezervă, pentru a prelua serviciul, temporar.”

comments

comments